Familie

Mesaj:
Bună ziua! Sunt mamă a două fetițe de 2 și 3 ani, locuiesc în aceeași casă cu socrii mei iar soțul este plecat din țară la muncă.
Părinții mei nu se înțelegeau foarte bine unul cu altul iar eu mi-am dorit mereu să-mi întemeiez o familie și mi-am promis că la mine nu vor fi certuri, mă voi purta foarte frumos cu copiii mei și vom trece peste orice problemă a vieții împreună. M-am căsătorit, am făcut și primul copil în același an însă din nefericire când copilul a împlinit o lună de zile a decedat având o anomalie in abdomen de care nici măcar doctorii nu au știut. A fost tragic pt mine dar am încercat să fiu puternică și chiar reușisem. Apoi a venit prima fetiță, la un an și 3 luni a venit și cea de-a doua. Cu toții eram foarte fericiți chiar dacă pt mine era greu să mă descurc cu cele două fetițe mici singură, deoarece în acea perioadă stăteam singură iar soțul mergea zi de zi la muncă și venea seara.
Între timp tata se îmbolnăvise de cancer și la două luni după ce o născusem pe cea de-a doua fetiță tata a decedat. După ce a decedat tata la o distanță de 5 luni am aflat că mama are cancer și în două luni s-a stins și ea... După moartea mamei eu am fost devastată efectiv.
Problema mea este că din cauza faptului că eu am fost mai tot timpul tristă, cu nervi, cu frustrări, cu gândul că aș putea urma și eu și copiii mei rămân fără mamă, cu faptul că stau numai în casă cu copiii și nu ies nicăieri doar o dată la două luni când vine soțul acasă pt o săptămână sau două...(eu stau la țară, într-o comună și nu prea sunt multe posibilități de a ieși mai ales pe timpul iernii...nici nu am permis pt a putea ieși cu mașina), soțul meu s-a cam săturat să mă vadă mereu cu nervi, copiii i-am terorizat cu țipetele mele, nu mai am chef de absolut nimic, simt că mă sufoc în casă, nu mai am nici un gram de fericire în mine, nu mai știu să mă bucur de copiii mei, simt că nu mai sunt bună de nimic, mi-am dezamăgit atât copiii cât și soțul.
Am urmat un tratament pt depresie ( de la un psihiatru) timp de 7 luni dar am renunțat la el pt că nu ma ajutat cu nimic.
Din cauza mea am ajuns să fie o familie nefericită.

Raspuns:

Doamne ajuta!

Intr-adevar, ati trecut prin multe incercari dar sa stiti ca toate sunt randuite de bunul Dumnezeu si primim si putere sa trecem peste ele.

Este normal sa va simtiti ingreunata atat psihic cat si fizic de cresterea fetitelor, mai ales ca sotul lipseste de langa dvs. Ati avut sarcinile destul de apropiate, incat organismul nu a avut timp sa se refaca, fizic si psihic. Copiii sunt destul de solicitanti la varste fragede si mai ales ca sunt 2 fetite si mici.

Si eu am avut ultimii 2 copilasi foarte apropiati si a aparut aceasta greutate, mai ales ca si copilasul mai mare se simte "amenintat" de cel mai mic, simte ca-i fura mamica.  Va trebuie liniste si multa buna dispozitie sa puteti fii relaxata si vesela cand sunteti cu ele.

Trebuie sa va lasati in mainile lui Dumnezeu, in voia Lui, in ajutorul Lui. Si a Maicii Domnului care a fost cea mai incercata cand fiul sau a fost rastignit pe cruce. Ea ne stie problemele, necazurile si frustrarile, rugati-o, cu lacrimi, sa va aline, sa va ajute, sa va miluiasca pe toti din familie. Ar trebui sa va mutati/transferati toate asteptarile si sperantele si nadejdea de la familia dvs., sau de la medici, si sa le puneti in Dumnezeu, si atunci, deja, pasiti pe CALEA CEA BUNA.  Dar incet, cu rabdare, cu blandete. TOTUL este posibil.

Incercati sa gasiti mici activitati care sa va relaxeze ( sa ascultati muzica, sa priviti secvente dintr-un film, sa vedeti scurte desene cu fetitele, sa dansati cu ele, sa va jucati jocuri ingenioase, sa le faceti sa rada, sa va maimutariti, sa le cititi povesti interpretand voci diferite, sa le cantati cantecele....). Va trece aceasta perioada mai grea, va garantez si mai ales ca ele nu-si vor aduce aminte de starile dvs agitate daca acestea nu sunt prelungite si agravate. In fiecare zi incercati sa faceti cate o mica schimbare de comportament fata de ele. Si cu siguranta veti reusi.

Raspunsul parintelui Grigore este acesta:

"Bună ziua,  Diana!
Încercările prin care treci de ani buni sunt într-adevăr copleșitoare. Te-a întărit Dumnezeu să le poți duce. Acum însă s-au epuizat resursele proprii. Nu te învinovăți spunând că ești sursa nefericirii familiei!
Dacă tratamentul chimic nu dă rezultate,  este nevoie de o abordare  duhovnicească a situației: rugăciune, spovedanie deasă, Sfânta Împărtășanie,  șfeștanie acasă. Citește Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Vasile al Ostrogului. Încearcă să zici pe parcursul zilei cât mai des: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-mă pe mine păcătoasa!
Să știi că ești valoroasă în ochii lui Dumnezeu de vreme ce ai născut 3 copii. Are Dumnezeu un plan cu tine. Strigă din adâncul sufletului către El, și nu te va lăsa. Dacă mai ai prieteni care se pot ruga pentru voi, cere-le  să facă asta. Antrenează-i pe copii în actactivități mărunte pe care să le faceți împreună."